Sporturi· 1 min citire

Victorie clară pentru Corona Brașov în preliminariile Ligii Campionilor

Corona Brașov

Corona Brașov

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 sept. 2024, 21:49

Campioana la volei masculin Corona Brașov a învins joi, în deplasare, formația bosniacă Bijeljina Radnik, scor 3-0, în prima manșă din turul I al preliminariilor Ligii Campionilor.

Corona joacă în premieră în cupele europene, la doar doi ani de când a promovat

Scorul pe seturi a fost 25-20, 25-22, 25-15. Manșa retur va avea loc peste o săptămână, la Brașov, pentru un loc în turul secund al preliminariilor Ligii Campionilor.

Doar două locuri sunt disponibile pentru echipe venite din preliminarii, după trei tururi, iar acele formații au fost repartizate în grupele principale B și C, la tragerea la sorți din luna iulie.

În grupa B se află echipele Vero Volley Monza, Helios Grizzlys Giesen și Fenerbahçe, iar în grupa C Aluron Zawiercie, Allianz Milano și Knack Roeselare.

Corona Brașov joacă pentru prima dată în cupele europene, la doar doi ani de când a promovat, interval în care a câștigat și titlul național.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News