Victorie de senzație a României la CE de volei: 3-1 în fața campioanei olimpice și calificare în optimi

Naționala masculină de volei a României
Naționala masculină de volei a României a obținut o victorie istorică, la Tel Aviv, cu Franța, campioana olimpică, în Grupa D a CE.
România a învins Franța cu 3-1 și s-a calificat în optimile CE
Echipa antrenată de Sergiu Stancu, tehnicianul campiopanei Arcada Galați s-a impus cu 3-1 (23, -16, 18, 21), la capătul unui meci care a durat exact 100 de minute. Cel mai bun jucător de pe parchet a fost Marius Aciobăniței, cu 20 de puncte.
Este cea mai importantă victorie din ultimii 30 de ani pentru voleiul masculin românesc, la nivel de națională. Datorită acestui succes, naționala țării noastre s-a calificat în optimi unde va întâlni o formație din Grupa B, care va fi cunoscută după întocmirea clasamentului final.
În precedentele meciuri din Grupa D, tricolorii au fost învinși de Portugalia (0-3) și Israel (2-3), după care au câștigat partidele cu Turcia (3-2), Grecia și Franța (ambele cu 3-1).
După cinci partide în grupa D, România are 9 puncte și urcă temporar pe locul 2, egalând liderul Franța în ceea ce privește numărul de victorii, 3, care este primul criteriu în alcătuirea ierarhiei.
Tot azi se va mai juca partida Portugalia – Turcia, iar mâine au loc confruntările Grecia – Franța și Turcia – Israel. România poate încheia grupa pe locul 2 sau 3.
România are cinci medalii câștigate la CE, ultima datând din 1977
Campionatul european este găzduit de Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord și Israel și se încheie pe 16 septembrie. Primele patru clasate în fiecare din cele șase grupe se califică în optimi, care se vor juca pe 8, 9 și 10 septembrie, în Italia și Bulgaria.
Sferturile (11 și 12 septembrie), semifinalele (14 septembrie), și meciurile pentru medalii (16 septembrie) au loc în Italia, la Bari și Roma.
Primele trei clasate, cu excepția Italiei, vor obține și biletele pentru Campionatul Mondial din 2025. Echipa peninsulară este deja calificată, în calitate de deținătoare a trofeului.
CE a ajuns la cea de-a 33-a ediție. Titlul este deținut de Italia, care a obținut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, 3-2.
Naționala masculină a României are în palmares cinci medalii: 1 aur în 1963, argint în 1955 și 1958, și bronz în 1971 și 1977. La CE din 2023, tricolorii bifează a 18-a apariție, începând cu anul 1950.
Ultima data când România a jucat la Campionatul European a fost în 2019, când a ocupat locul 21.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























