Naționala de volei feminin a României a obținut o victorie rapidă în primul meci de la Zadar (Croația), sâmbătă, în fața echipei Azerbaidjanului, în Golden League.
După 5 etape, România e lider, cu 13 puncte
Doar de o oră și două minute au avut nevoie fetele noastre pentru a obține un succes clar, cu 3-0, în fața reprezentativei Azerbaidjanului (25-14, 25-10, 25-17).
Ultima clasată nu a putut face față ritmului impus de România, chiar dacă antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a rulat tot lotul de jucătoare. Un succes care apropie România cu încă un pas de Final Four-ul Golden League, din Suedia.
Au punctat pentru România: Ștefania Cheluță de 14 ori, Tara Cristea 9, Gabriela Bălae 9, Rodica Buterez 9, Diana Ariton 5, Mihaela Otcuparu 4, Iarina Axinte 4, Adelina Ungureanu 3, Bianca Grama 2, Sorina Miclăuș 1. Au mai jucat: Diana Vereș (libero), Ramona Postea.
România mai are de jucat duminică, de la ora 17:30, contra Croației.
După 5 etape, România e pe primul loc în Golden League, cu 13 puncte.