Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, liderul mondial, și-a trecut în palmares al patrulea titlu în acest an.
Iga Swiatek a trecut în finală la Varșovia de germanca Laura Siegemund
Ea a învins-o în finală la Varșovia pe germanca Laura Siegemund (153 WTA) cu 6-0, 6-1 în 69 de minute. Poloneza a câștigat al 15-lea titlu al carierei, după ce în 2023 a mai triumfat la Doha, Stuttgart și Roland Garros.
https://twitter.com/WTA/status/1685633974721216512
„Vreau să mulțumesc echipei mele și familiei mele. Nu este ușor să joci la Varșovia, dar sunt atât de fericit că am putut să ne descurcăm și să facem tot ce am putut astăzi, după o zi destul de obositoare de ieri”, a spus Swiatek, care a nu a cedat niciun set la Varșovia.
Liderul WTA s-a calificat tot azi în finală. Semifinala cu belgianca Yanina Wickmayer (109 WTA) s-a întrerupt, ieri, din cauza întunericului, la 6-1, 5-5, după ce Swiatek a ratat trei mingi de meci, pe serviciul adversarie.
Laura Siegemund a resimțit oboseala, după victoriile de ieri din sferturi și semifinale
Siegemund, care joacă prima ei finală după 4 ani, când a câștigat turneul de la Stuttgart, a fost victimă sigură în contextul în care ieri a jucat două meciuri, sferturl de finală cu Lucrezia Stefanini și semifinala cu a ei compatrioată Tatjana Maria.
„Îmi pare rău că nu am putut lupta mai mult azi, dar a fost puțin prea mult ieri. Am încercat tot posibilul, dar am simțit că-mi lăsasem picioarele la hotel.
Dar pentru mine este un mare succes. Calificarea în finală este ca și cum aș fi câștigat trofeul. Pur și simplu m-am bucurat de fiecare punct”, a spus finalista, potrivit site-ului WTA.
„Laura, ceea ce ai făcut ieri a fost suprarealist. Nu știu dacă cineva putea supraviețui, dar tu ai făcut-o. Felicitări pentru prestație, pentru că ai avut o săptămână destul de grozavă și este frumos că am putut juca această finală împoitriva ta”, a replicat Swiatek.