Ciclistul belgian Remco Evenepoel s-a impus în ediția cu numărul 43 a cursei Clasica San Sebastian, desfășurată sâmbătă în Spania.
Remco Evenepoel a câștigat a treia oară Clasica San Sebastian, record egalat după 36 de ani
Campionul mondial en titre a câștigat pentru a treia oară în cariera sa, după succesele din 2019 și 2022. Singurul care a mai realizat acest lucru a fost spaniolul Marino Lejarreta, care a triumfat în 1981, 1982 și 1987.
Belgianul a avut ermoții imediat după start, fiind victima unei căzături. Cursa a fost neutralizată, dar rutierul de la Soudal-Quick Step, a revenit în șa. Cu 70 de km înainte de final, Evenepoel a lansat un atac din pluton, fiind urmat de alți cinci rutieri.
Înaintea penultimei cățărări avansul evadării era de 1 minut și 16 secunde. Evenepoel a susținut ritmul intens, iar la baza ultimei ascensiuni îi mai avea alături doar pe Pello Bilbao (Bahrain Victorious) și Aleksander Vlasov (Bora-Hansgrohe).
Până la urmă, belgianul a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat pe cei 230,2 km în 5h30:39.
Este a 46-a victorie din carieră obținută de Evenepoel și a 9-a de la debutul sezonului 2023. Ciclistul de 23 de ani își va apăra luna viitoare titlul de campion al lumii în proba de fond, cu ocazia Mondialelor pe șosea care vor avea loc în Scoția, între 3 și 13 august.