Echipa de volei feminin CSM Lugoj a învins joi, în deplasare, formația sârbă Tent Obrenovac, scor 3-0, în manșa tur din optimile de finală ale Challenge Cup. În 2023, CSM Lugoj a jucat finala competiției.
Scorul pe seturi a fost 29-27, 25-17, 26-24.
Manșa retur se va disputa la Lugoj, în 6 decembrie, pentru un loc în sferturile de finală.
CSM Lugoj s-a calificat în optimi după dubla cu formația elvețiană Aesch Pfeffingen (3-0 și 2-3).
În 2023, CSM Lugoj a jucat finala Challenge Cup.
În optimile de finală din actuala stagiune joacă alte două echipe românești, CSM București și CSO Voluntari.