Circuitul feminin de tenis se află în această perioadă în Asia, acolo unde să desfășoară mai multe competiții importante. Cele mai bune două jucătoare ale României, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea, au ales să evoluez la WTA Osaka 2025.
Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinale
Jaqueline Cristian este în semifinalele turneului, după ce japoneza Naomi Osaka, principala favorită a competiției și poziția 16 în ierarhia mondială, a abandonat înaintea începerii meciului. Ea a anunțat că are probleme medicale, fiind insuficient refăcută după ultimul meci.
În penultimul act al competiției ea se va confrunta cu învingătoarea din partida Tereza Valentova (Cehia – 68 WTA) – Olga Danilovic (Serbia – 49 WTA).
Pentru prezența în penultimul act al competiției, Jaqueline și-a asigurat 11.970 dolari și 98 de puncte WTA.Dacă va ajunge în finală, ea se va alege cu 21.484 dolari, iar în eventualitatea câștigării turneului premiul va fi de 36.330 dolari.
Cu această victorie prin neprezentare, Jaqueline Cristian a urcat pe locul 42 în clasamentul live WTA. Dacă ajunge în finală, ea va intra între primele 40 de jucătoare ale lumii, o premieră în cariera ei.
Vineri, în jurul orei 08.30, va urma disputa dintre Cîrstea, locul 51 WTA, și Viktorija Golubic din Elveția, poziția 60 în clasamentul mondial.