Asociația jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) a înființat un grup de lucru pentru a analiza reclamațiile jucătoarelor cu privire la cerințele calendarului încărcat.
Actualul calendar nu pare sustenabil pentru jucătoare
Consiliul de Arhitectură al Circuitului, care va fi prezidat de americanca Jessica Pegula (5 WTA), a fost însărcinat cu găsirea unor soluții care pot fi implementate încă din sezonul 2027.
Noua președintă WTA, Valerie Camillo, a scris într-o scrisoare deschisă către jucătoare și organizatorii de turnee: ''În primele mele 90 de zile, a existat un sentiment clar în tot circuitul că actualul calendar nu pare sustenabil pentru jucătoare.''
O serie de jucătoare de top au criticat numărul de turnee obligatorii la care trebuie să participe, iar turneul de la Dubai din această săptămână a fost decimat de retrageri, atât Arina Sabalenka, cât și Iga Swiatek, primele două din ierarhia mondială, retrăgându-se în ajunul evenimentului.
Marți, la WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), favoritele Elena Rîbakina (1), Coco Gauff (3), Jessica Pegula (4), dar și româncele Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian s-au calificat în optimile de finală.