Xavi Pascual, un munte de nervi după ce a calificat România la CE: „Nu înțeleg ce se întâmplă în această țară”

Xavi Pascual
Naționala masculină de handbal a României s-a calificat, după 28 de ani, la o ediție a unui Campionat European.
„Dacă nu ne calificăm este greșit, iar acum că ne-am calificat tot este rău”, este revoltat Xavi Pascual
Acest lucru a fost posibil și cu ajutorul Austriei, care a învins Insulele Feroe în ultima etapă cu 38-33, deoarece „tricolorii” au cedat cu 26-31 în fața Austriei.
După calificarea la competiția continentală care va avea loc anul viitor în Germania, selecționerul României, spaniolul Xavi Pascual, care este și antrenorul lui Dinamo, a avut un atac la adresa celor care îi critică pe el și „tricolori”.
„În primul rând am obținut obiectivul care era calificarea pentru campionatul european și ceea ce văd este că toată lumea este foarte supărată. Și atunci nu înțeleg ceea ce se întâmplă în această țară.
Dacă nu ne calificăm este greșit, iar acum că ne-am calificat tot este rău. Lumea ar vrea să ne calificăm câștigând fiecare meci la 10 goluri diferență, dar să nu uităm că în ultimii 20 de ani jucăm toate fazele finale pentru competițiile majore.
Sunt jucători care au jucat ambele partide accidentați și acum probabil vor avea probleme să joace și pentru propriul lor club. Acești jucători se află la Campionatul European pentru că-și iubesc țara și handbalul.
Dacă nu dau mai mult este vina mea. E foarte ușor să câștigi meciurile din fotoliu, uitându-te la televizor și să ne dăm cu părerea fără a ști ce se întâmplă în interior”, a spus Pascual.
Portarul Ionuț Iancu vrea să joace la CE 2024 cu Germania sau Suedia
La rândul lui, portarul Ionuț Iancu a recunoscut că își dorește niște adversari puternici la CE, pentru că numai astfel naționala poate să crească mai mult.
„Sunt mândru de echipa mea, și după atâția ani am reușit să obținem o performanță uriașă. Chiar dacă la ultima partidă am fost înfrânți, ne-am calificat pe merit după ce am reușit să-i batem acasă la o diferență de 8 goluri pe ucraineni. Toți românii ar trebui să fie mândri că am realizat această calificare.
Nu vreau să dau apă la moară criticilor care vorbesc despre echipa națională. Eu sunt fericit că am reușit să ne calificăm după 28 de ani. Nu cred că ne-a ajutat Austria prin victoria cu Feroe.
Scopul lor a fost să se califice de pe primul loc și să câștige toate jocurile. Ei s-au ajutat pe ei. Ar fi frumos ca la acest campionat european să luptăm cu echipe tari ca Germania sau Suedia. Dacă vom juca cu cei mai buni, atunci vom crește și noi”, a spus Ionuț Iancu la sosirea în țară.
Naționala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediția din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante. Acum vor juca 32 de echipe naționale.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























