Situație incredibilă pentru Adrian Rus, fundașul care a ajuns în Ungaria, la MOL Vidi.
Convocat de Cosmin Contra la naționala României, Rus a fost trimis în liga a treia, după ce nu a acceptat să joace pentru maghiari.
“I-am trimis convocarea lui Adrian Rus de la Mol Vidi și ei l-au trimis direct la echipa a doua! El e eligibil pentru Ungaria și cei de acolo vor neapărat să joace pentru ei. Am vorbit cu el, mi-a povestit că au avut discuții, au pus presiune pe el.
El s-a ținut tare, le-a zis “Domnilor, mie mi-a cântat imnul României la Europeanul de tineret, m-am simțit forbidabil acolo, așa că vreau să rămân cu naționala României”.
A jucat la liga a treia, asta e. E un jucător care îmi place mult, el are calități pe care fundașii noștri centrali nu le au”, a spus Cosmin Contra, la Digi Sport.
În vârstă de 23 de ani, Adrian Rus a ajuns la MOL Vidi în luna iulie și a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2024.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News