Adrian Ursea și-a încheiat aventura la Nice la sfârșitul acestui sezon, după ce conducerea clubului nu l-a reconfirmat în funcție.
Românul devenise interimar în luna decembrie, după plecarea lui Patrick Vieira. Iar în timpul scurs de atunci a bifat 27 de meciuri pe banca formației franceze cu care a terminat ediția 2020-2021 a Ligue 1 pe locul 9. Acesta își dorește o cariera de principal, refuzând din start posibilitatea de a se alătura staffului viitorului antrenor al lui Nice.
“Cu siguranță viitorul antrenor de la Nice va avea staful său. În plus, eu am prins gustul de a fi numărul 1. Am o anumită vârstă și vreau să trăiesc această experiență participând la mercato pentru a construi un grup, făcând pregătirile dinainte de startul sezonului și având timp să îmi împărtășesc ideile. Sunt pregătit”, a declarat fostul fotbalist al Petrolului, în interviul oferit pentru cotidianul L`Equipe.
Ursea se gândea că ar fi putut fi păstrat într-o singură situație.
“Lucrurile erau clare de la început. Poate dacă reușeam să duc echipa pe un loc de cupe europene... Dar nu am o baghetă magică. Miracolele nu există. De când am văzut cum stau lucrurile în clasamentt, a fost clar.
Nu am nimic de revendicat, dar sunt mândru de felul în care echipa a ieșit din situația dificilă în care se afla.Am contacte cu cluburi, atât din Franța cât și din străinătate”,a mai punctat Ursea.