Stranieri· 2 min citire

Chinezii nu renunță la Dan Petrescu! "Normal că a fost o mare dezamăgire"

dan petrescu

dan petrescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 dec. 2018, 21:58

Conducerea clubului chinez Guizhou Hengfeng a anunțat că vrea să continue înțelegerea cu Dan Petrescu, deși echipa a retrogradat în liga secundă.

Dan Petrescu (50 de ani) a venit în China după ce a câștigat titlul cu CFR Cluj. Fostul internațional ar putea reveni în Gruia, chiar dacă portughezul Antonio Conceicao a fost confirmat în funcție.

Guizhou a retrogradat în liga secundă din China, reușind doar 7 victorii în 30 de etape.

Dan Petrescu-China

"Noi vrem să mergem mai departe cu tehnicianul nostru, Dan Petrescu. Normal că a fost o mare dezamăgire că am retrogradat, dar se mai întâmplă în fotbal și nu e doar vina antrenorului. El a venit după 11 etape, când aveam doar 4 puncte. Apoi a avut o medie de un punct pe meci. E devreme să spunem ce obiective vor fi și dacă vom încerca să promovăm imediat. Dar e clar că intenționăm să facem o echipă cât mai puternică, împreună cu Dan", a spus Mauro Pederzoli pentru Gazeta Sporturilor.

china

‘Bursucul’ susține că a fost surprins de situația dezastruoasă în care se afla Guizhou Hengfeng, recunoscând că și-a asumat ca obiectiv salvarea de la retrogradarea fără să aibă toate datele despre echipă.

„Mai am un an de contract cu Guizhou, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla. Nu e nimic clar deocamdată. (n.a. – a fost întrebat dacă se pune problema unei despărțiri) Normal, pentru că voiam să ne salvăm de la retrogradare. Când am ajuns, echipa avea șanse mici, am zis că numai un miracol poate să o facă. De obicei, echipele pe care le-am luat de pe ultimul loc am reușit să le ridic. De data aceasta, nu am mai putut, miracolul nu a mai fost posibil. Cred că orice antrenor mergea, era foarte greu pentru că erau foarte multe probleme.

După o lună de antrenamente, mi-am dat seama că sunt foarte multe probleme, sunt foarte mulți jucători importanți accidentați. Jucătorii străini nu cred că erau la nivelul celorlalte echipe… și mi-am dat seama de probleme. Mai ales că echipa avea numai patru puncte, moralul era la pământ și primele mele opt meciuri au fost șapte deplasări cu primele șapte clasate. Per total, eu zic că am făcut puncte destule, dar din păcate nu au fost de ajuns. Rămâne de văzut ce vor decide cei din conducere„, a precizat Dan Petrescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News