Finanțatorul clubului FC Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit despre situația lui Olimpiu Moruțan.
Galatasaray a primit o ofertă de 10 milioane de euro de la Al Ain pentru a-l transfera pe mijlocașul român în vârstă de 22 de ani la liderul primei ligi din Emiratele Arabe Unite.
Transferat cu 3,5 milioane de euro plus bonusuri de la FCSB, mijlocașul român ar putea pleca pe o sumă de trei ori mai mare în Golf. Iftime nu crede că Al Ain este dispusă să plătească acești bani pentru internaționalul român.
”Eu nu cred că oferta este adevărată. Dacă s-ar analiza în mod real acest jucător, ar putea să dea oricine 10 milioane pentru el. E extraordinar de talentat, cu calități fantastice. Totuși, el a fost umflat, mai apoi dezumflat total în presă.
Însă, cum judec eu lumea, nu cred că există o ofertă așa generoasă pentru el. Ar fi extraordinar, deoarece eu cred că, dacă cineva dă banii ăștia pe el și se ocupă de jucător, nu-i pierde.
Olimpiu nu a fost pregătit. El trebuia să fie cel mai bun la FCSB zi de zi și, mai mult ca sigur, pleca de aici cu cel puțin 10 milioane. Sunt alte pretenții la FCSB: trofee, jocuri în Europa. Totuși, e un copil, până la urmă. Trebuie să ținem cont că acești copii nu sunt pregătiți pentru performanța pe care o vrem în Europa.
Au nevoie de multă asistență, psiholog. Chiar dacă pare matur, demonstrația vieții arată contrariul, din moment ce nu poate juca la Galatasaray, fiind înzestrat cu un talent cu care poate juca la orice echipa mare din Europa. Totuși, trebuie să-și trateze viața fotbalistică cu toate atribuțiile acestea”, a declarat Valeriu Iftime pentru playsport.ro.
4,3 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, conform Transfermarkt.