Răzvan Marin a reluat pregătirile cu Ajax Amsterdam, însă noul sezon l-ar putea găsi în Serie A. Antrenorul care îl dorește pe mijlocașul român este reprezentat de același agent ca jucătorul în vârstă de 24 de ani.
Răzvan Marin a jucat pentru Ajax în primul meci disputat după reluarea pregătirilor, 6-1 cu RKC Waalwijk. Românul a fost apreciat de antrenorul Ten Haag și a fost printre remarcații jurnaliștilor prezenți la partidă.
https://www.instagram.com/p/CDpD_kwHdEj/
"Nu a fost ușor după o pauză atât de lungă, dar fericit că am revenit pe gazon după 5 luni. Un meci amical reușit" a fost mesajul mijlocașului român.
Marin a intrat însă în atenția celor de la Cagliari, unde Walter Zenga a fost înlocuit de Eusebio di Francesco. Antrenorul are același agent ca Răzvan Marin, italianul Pietro Chiodi.
Potrivit italienilor de la Calciomercato.it, Cagliari va încerca să negocieze împrumutul lui Răzvan Marin pentru un sezon, cu opțiune de transfer definitiv la finalul perioadei.
8 milioane de euro este valoarea de piață a lui Răzvan Marin, potrivit transfermarkt.com. În sezonul încheiat în Olanda odată cu începutul pandemiei de coronavirus, Marin a prins 10 meciuri pentru Ajax și a reușit o singură pasă decisivă.