Fundașul Ștefan Radu (33 de ani) este jucătorul din istoria clubului Lazio Roma cu cele mai multe cartonașe galbene primite. Românul joacă pentru 'Biancocelesti' din 2008.
Ștefan Radu a jucat în 372 de partide pentru Lazio și a primit 90 de cartonașe galbene.
Poziția a doua în privința numărului de cartonașe galbene este ocupată de Senad Lulic (75 de cartonașe în 351 de meciuri), iar pe locul trei este Giuseppe Favalli (59 de cartonașe în 401 meciuri).
"O viață dedicată lui Lazio. Din 2008, după ce a fost crescut la juniorii lui Dinamo, Ștefan Radu a venit la Roma și, din acel moment, nu s-a mai mișcat de aici. El este unul dintre jucătorii cei mai iubiți de fanii lui Lazio, grație avântului competitiv cu care s-a remarcat întotdeauna", scrie site-ul La Lazio Siamo Noi.
Ștefan Radu joacă pentru Lazio din 2008. A câștigat trei Cupe ale Italiei și trei Supercupe ale Italiei.
Ștefan Radu, cotat de Transfermarkt la 4 milioane de euro, are un salariu anual de 1,3 milioane de euro.