Tudor Băluță (22 de ani) evoluează în acest moment la Brighton, în Premier League, însă fotbalistul are un viitor incert la actuala formație!
Internaționalul român este departe de forma arătată, în urmă cu mai mulți ani, în tricoul celor de la Viitorul Constanța și în cel al echipei naționale de tineret. Deși a plecat ca o mare speranță din fotbalul românesc, Băluță nu a reușit să se impună la cel mai înalt nivel, iar problemele medicale l-au urmărit în toți acești ani.
Luat sub formă de împrumut de către Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, românul nu a reușit să confirme nici sub comanda lui Il Luce, astfel că a fost trimis înapoi la Brighton, care este decisă să renunțe la serviciile sale în vară.
Acest lucru îi poate aduce lui Tudor Băluță revenirea în Liga 1, iar CS U Craiova și Farul Constanța stau la pândă pentru transferul său. Cu toate acestea însă, MM Stoica a anunțat că fotbalistul nu vrea să revină în Liga 1, în ciuda propunerilor avute, semn că și FCSB s-a interesat de serviciile acestuia.
„A plecat la Brighton, acolo nu a jucat deloc, și a fost împrumutat în Olanda, a jucat foarte, foarte puțin, la nea Mircea a jucat un meci. În continuare este un jucător foarte tânăr și stiu că a vrut... au fost discuții ca el să vină în România, dar el nu a vrut”, a declarat MM Stoica, pentru Telekom Sport.
CS Viitorul Constanța, Brighton, Ado Den Haag și Dinamo Kiev sunt formațiile pentru care mijlocașul în vârstă de 22 de ani a evoluat de-a lungul carierei sale. 6 meciuri a evoluat în sezonul trecut Tudor Băluță, în timp ce în stagiunea curentă nu a apucat să bifeze vreun minut. 2.000.000 de euro este cota de piață a mijlocașului, potrivit site-ului de specialitatea Transfermarkt.de.