Fundașul Ștefan Radu de la Lazio Roma a înscris un gol de senzație în poarta lui Ionuț Radu de la Genoa. Romanii au făcut spectacol și au câștigat cu 4-0, în etapa a 6-a din Serie A.
Pe 'Stadio Olimpico', Sergej Milinkovic-Savic a deschis scorul în minutul 7, cu un șut fără speranțe pentru Ionuț Radu.
În minutul 40, Ștefan Radu a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri din acest debut de sezon în Serie A. Fundașul a șutat la vinclu.
În repriza a doua, ambele echipe și-au creat multe ocazii de gol, dar numai Lazio a reușit să înscrie, prin Caicedo (59') și Immobile (78'). Ionuț Radu n-a avut ce să facă la niciuna dintre faze.
În urma acestui rezultat, Lazio a urcat în zona locurilor de cupe europene, în timp ce Genoa este pe loc retrogradabil.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News