Tenis· 2 min citire

Simona Halep are regrete după înfrângerea cu Pliskova. "Aș fi putut să schimb niște lucruri"

Halep-Madrid

Halep-Madrid

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 mai 2018, 18:48

Simona Halep a întrerupt parcursul excelent în turneul de la Madrid, după înfrângerea în fața cehoaicei Karolina Pliskova, scor 4-6, 3-6. Liderul clasamentului WTA recunoaște că a prins o zi neinspirată și că ar fi putut să-și ajusteze jocul pentru a avansa în semifinalele competiției pe zgură. 

Halep (26 de ani) a încheiat cursa pentru câștigarea celui de-al treilea trofeu consecutiv la Madrid chiar de ziua onomastică. Simona avea un bilanț de șase victorii și o înfrângere în partidele împotriva Karolinei Pliskova.

"Am început meciul foarte bine. Am jucat un game foarte prost la 2-0, am greșit niște mingi ușoare, apoi făcut și o dublă greșeală. Cred că a reintrat în meci în momentul acela. A dat numai linii, numai nețuri, m-au demoralizat un pic aceste lucruri în setul doi. Dar e meritul ei, a jucat foarte bine azi. Nu spun că am jucat la nivelul meu maxim, dar și ea a jucat bine, poate din cauza aceasta n-am reușit să-mi fac jocul. Aș fi putut să schimb niște lucruri în timpul meciului. A venit și Darren să îmi explice, dar nu am fost capabilă de acest lucru astăzi. Am încercat, dar nu a mers. Data viitoare va fi mai bine cu siguranță", a spus Halep pentru Digi Sport.

Deși Simona nu avea cum să piardă prima poziție în ierarhia mondială la finele turneului de la Madrid, constănțeanca a simțit o presiune uriașă.

"Presiune pot spune că a fost. Am câștigat de două ori, dar e un lucru foarte greu să câștigi un turneu de trei ori la rând. Nu pot spune că m-am gândit la asta prea mult. Azi am fost mai încordată, dar rămâne turneul meu de suflet", a mai declarat Halep.

Rezumatul meciului

https://twitter.com/WTA/status/994596579980992512

Următoarea destinație – Roma

Pentru Simona Halep urmează turneul de categorie Premier 5 de la Roma, tot pe zgură, în perioada 14-20 mai și dotat cu premii totale în valoare de 3.351.720 de dolari.

În 2017, constănțeanca a pierdut finala jucată împotriva ucrainencei Elina Svitolina, scor 6-4, 5-7, 1-6.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News