Tenis· 2 min citire

Alcaraz a spus care este cel mai bun jucător de tenis în acest moment

Wimbledon - Second Round

Wimbledon - Second Round

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 3 feb. 2025, 09:21

Spaniolul Carlos Alcaraz a recunoscut, duminică, supremația italianului Jannik Sinner în circuitul ATP în ultimele luni, relatează AFP.

„Știu, întotdeauna există discuții, oamenii se întreabă cine este cel mai bun dintre noi, unii spun că Jannik este mai bun, alții că sunt eu, (dar) cel mai bun în acest moment este Jannik”, a declarat Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, duminică, la Rotterdam. „A pierdut doar patru sau cinci meciuri anul trecut (șase de fapt, n.r.), este o nebunie”, a adăugat spaniolul.

Alcaraz a susținut prima sa conferință de presă după ce a pierdut în fața lui Novak Djokovici în sferturile de finală ale Australian Open, la 21 ianuarie.

„Câștigă de fiecare dată când joacă, este ultra-concentrat de fiecare dată, așa că eu cred că este cel mai bun. La fiecare turneu pe care îl joacă, ajunge în finală și ridică trofeul”, a spus Alcaraz, 21 de ani, care va începe turneul olandez împotriva lui Botic van de Zandschulp (locul 84).

Alcaraz a declarat că pregătirea sa pentru turneul de la Rotterdam „nu a fost ideală”. „Am petrecut câteva zile acasă după Australian Open, dar am răcit, a trebuit să mă odihnesc până m-am simțit mai bine și am putut să mă antrenez doar două zile”, a spus el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News