Tenis· 2 min citire

Alexandra Dulgheru a fost învinsă de Venus Williams, după un prim set superb

Dulgheru

Dulgheru

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 iul. 2018, 17:26

Alexandra Dulgheru (locul 141 WTA) a pierdut meciul împotriva americancei Venus Williams (locul 9 WTA), scor 6-4, 0-6, 1-6, în turul secund al turneului pe iarbă de la Wimbledon. Românca a impresionat în primul set, apoi s-a confruntat cu probleme medicale la genunchi.

Partida a durat două ore și s-a disputat pe Terenul 1, una dintre arenele mari de la Wimbledon. Alexandra a făcut un prim set impecabil, nu i-a oferit nicio șansă de break adversarei și a fructificat singura oportunitate avută, în chiar primul game al meciului.

Venus Williams, cvintuplă campioană la Wimbledon, și-a ridicat nivelul de joc, iar românca nu a reușit să facă față. Spre finalul setului doi, Dulgheru a cerut intervenția fizioterapeutului pentru schimbarea unui bandaj la genunchi.

Venus-Williams

În setul trei, Alexandra Dulgheru a avut probleme vizibile de deplasare pe teren, iar Venus Williams (38 de ani) avansează în turul trei. În 2017, americanca a ajuns până în finală, dar a pierdut în fața ibericei Garbine Muguruza.

https://twitter.com/Wimbledon/status/1014512088558067712

Alexandra Dulgheru (29 de ani) a jucat patru meciuri de trei seturi la această ediție a Wimbledon-ului, venind din calificări.

Pentru parcursul ei în acest turneu de Mare Șlem, jucătoarea din România va primi 70 de puncte în clasamentul WTA și 71.095 de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News