Tenis· 1 min citire

Ana Bogdan, eliminată în turul doi la Roland Garros

Ana Bogdan

Ana Bogdan

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 mai 2018, 19:19

Ana Bogdan (locul 66 WTA) a pierdut meciul împotriva germancei Angelique Kerber (locul 12 WTA), scor 2-6, 3-6, în turul doi al Openului Franței, de la Paris. 

Partida a durat o oră. Kerber a dictat ritmul partidei, în special cu forehand-ul, și a avut un joc mai variat, în comparație cu Bogdan. Românca a avut mari probleme pe serviciul doi, câștigând doar 18% dintre aceste puncte.

https://twitter.com/rolandgarros/status/1002219494054522881

Germanca a avut 21 de lovituri câștigătoare și 17 erori neforțate, iar românca a reușit 10 puncte direct câștigătoare și a comis 20 de greșeli neprovocate.

https://twitter.com/PorscheTennis/status/1002218782058799105

În runda următoare, Angelique Kerber (30 de ani) va juca împotriva olandezei Kiki Bertens (26 de ani, locul 22 WTA).

Pentru parcursul de la Roland Garros, Ana Bogdan (25 de ani) va primi 70 de puncte în clasamentul mondial și un cec în valoare de 79.000 de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News