Jucătoarea germană Angelique Kerber, triplă campioană de Grand Slam, și vicecampioană olimpică la Rio 2016, a anunțat că se va retrage din tenis după participarea la turneul olimpic de la Paris, care are loc la Roland Garros (27 iulie - 4 august), scrie Reuters.
Kerber, 36 ani, fost numărul 1 mondial WTA, a pierdut finala de la Rio 2016 în fața portoricanei Monica Puig, dar în același an s-a impus la Australian Open și US Open. Doi ani mai târziu, germanca a triumfat și la Wimbledon.
''Înainte ca Jocurile să înceapă, pot spune deja că nu voi uita niciodată Paris 2024, pentru că va fi ultimul meu turneu profesionist ca jucătoare de tenis. Și în timp ce aceasta ar putea fi de fapt decizia corectă, nu se va simți niciodată așa. Pur și simplu pentru că iubesc sportul din toată inima și sunt recunoscătoare pentru amintirile și oportunitățile pe care mi le-a oferit. Jocurile Olimpice la care am participat până acum au fost mai mult decât competiții, deoarece reprezintă diferite capitole din viața mea ca jucătoare de tenis: urcușul, vârful, linia de sosire'', a spus campioana germană pe rețelele de socializare.
Kerber a revenit în circuitul WTA la începutul acestui sezon după o pauză de 18 luni luată pentru a naște un copil.
Tragerea la sorți a turneului de tenis de la Jocurile Olimpice de la Paris este prevăzută joi.