Tenis· 2 min citire

Bianca Andreescu, felicitată de jucătoarele din România! "Ai arătat un tenis care inspiră"

bianca_andreescu_-_2019_us_open

bianca_andreescu_-_2019_us_open

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 8 sept. 2019, 16:50

Bianca Andreescu a scris o pagină importantă din istoria tenisului feminin. La doar 19 ani, canadianca de origine română a câștigat US Open după o finală cu Serena Williams. Bianca a primit mesaje publice de felicitare din partea Simonei Halep, Monicăi Niculescu și Alexandrei Dulgheru.

După 6-3, 7-5 cu Serena Williams, Bianca Andreescu a intrat în Top 10 cele mai tinere campioane într-un turneu de Mare Șlem, alături de nume precum Martina Hingis, Monica Seles, Maria Șarapova sau Steffi Graf.

https://www.youtube.com/watch?v=gTdKP61cXhc&t=1s

Canadianca va ajunge pe locul 5 WTA, depășind-o astfel pe Simona Halep.

Simona Halep, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru au avut cuvinte de laudă după această performanță neașteptată.

"Felicitări, Bianca Andreescu, pentru o performanță excepțională și pentru primul tău titlu de Mare Șlem! România este foarte mândră de tine", a scris Halep.

"Felicitări, Bianca! Suntem foarte mândri de tine, mai ales că ai sânge românesc. Toate cele bune pentru viitor", a fost mesajul Monicăi Niculescu.

"Prințesa semipură a dat lovitura până la urmă! Faptul că ești și româncă, sunt mai mult decât fericită pentru primul ei titlu de Mare Șlem din carieră! Continuă tenisul inspirator pe care l-ai arătat pe teren! România + Canada = trofeu", a transmis Alexandra Dulgheru.

Parcursul Biancăi Andreescu în 2019 este fabulos: 45 de victorii și 4 înfrângeri, 4 trofee.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News