Bianca Andreescu și Sorana Cîrstea vor participa la turneul de tenis virtual de la Madrid

bianca-sorana
Canadianca de origine română Bianca Andreescu și Sorana Cîrstea și-au anunțat participarea la turneul de tenis virtual de la Madrid, organizat în perioada 27-30 aprilie. Jucătorii și jucătoarele din circuitele ATP și WTA se vor înfrunta de acasă, folosind consolele video, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Turneul de la Madrid, patronat de către Ion Țiriac, trebuia să aibă loc în perioada 2-9 mai, în cadrul complexului Caja Magica. Ediția din acest an a fost anulată din cauza COVID-19.
16 jucători și 16 jucătoare de tenis se vor înfrunta de acasă, într-un joc virtual. În urma acestei competiții, organizatorii turneului de la Madrid vor dona 200.000 de euro pentru ajutorarea jucătorilor care se confruntă cu probleme, dar și pentru lupta împotriva coronavirusului.
https://twitter.com/MutuaMadridOpen/status/1252557522126475265
Singurul român care și-a anunțat participarea până acum este Sorana Cîrstea (30 de ani, locul 75 WTA). Mai sunt câte două locuri libere la turneul virtual feminin și masculin.
"Este un concept interesant și o premieră mondială în tenisul mondial. Știu că această competiție va fi acerbă, pentru că toți vrem să ne demonstrăm abilitățile. Este o combinație minunată care amestecă tenisul virtual și solidaritatea în aceste vremuri dificile. Va fi foarte distractiv. Urmăriți-mă", a spus Sorana.

"Având în vedere că circuitele ATP și WTA sunt oprite momentan, este o modalitate incredibilă de a reuni comunitatea jucătorilor și a fanilor pentru o cauză bună. Asigurați-vă că nu veți lipsi!", a spus Bianca Andreescu.

Bianca Andreescu (19 ani, locul 6 WTA) n-a mai jucat niciun meci oficial din octombrie 2019, când s-a accidentat la Turneul Campioanelor. Este considerată revelația sezonului trecut în circuitul WTA.
Iată lista jucătorilor care au confirmat participarea la Mutua Madrid Open Virtual Pro, programat în perioada 27-30 aprilie:
Rafael Nadal, Andy Murray, Alexander Zverev, Gael Monfils, David Goffin, Fabio Fognini, Diego Schwartzman, Karen Hacianov, John Isner, Lucas Pouille, David Ferrer, Frances Tiafoe, Dominic Thiem, Kei Nishikori.
Elina Svitolina, Belinda Bencic, Kiki Bertens, Angelique Kerber, Madison Keys, Kristina Mladenovic, Carla Suarez Navarro, Victoria Azarenka, Johanna Konta, Fiona Ferro, Eugenie Bouchard, Sorana Cîrstea, Karolina Pliskova, Bianca Andreescu
CITEȘTE ȘI -> Bianca Andreescu, protagonista unei ședințe foto speciale! “Am vrut să obțin ceva cu adevărat intim”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























