Tenis· 2 min citire

Carlos Alcaraz, fără presiune înainte de turneul de la Barcelona: ,,Mă simt mult mai bine anul acesta pe circuit, mult mai pregătit"

Tennis: Miami Open

Tennis: Miami Open

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 18 apr. 2022, 12:39

Carlos Alcaraz, campionul de la Miami din acest an, se pregătește pentru turneul ATP 500 de la Barcelona. Săptămâna trecută, spaniolul de 18 ani pierdut în turul al doilea de la Monte-Carlo, fiind doar a treia înfrângere în acest an pentru tânărul iberic.

Carlos Alcaraz se bucură să revină la turneul catalan și își dorește să ajungă până în fazele avansate ale turneului.

,,Mă simt mult mai bine anul acesta pe circuit, mult mai pregătit. Chiar vreau să joc aici, mai mult decât anul trecut. Anul acesta cred că am mai multe opțiuni.

E dificil să schimbi suprafața, la Monte-Carlo am avut un meci dificil, cu mult ritm. E bine pentru mine că am avut atâtea ore de antrenament în ultimele zile, înainte de a veni aici. În timp ce mă antrenez mă simt din ce în ce mai bine. Știu că Barcelona va fi o provocare, un turneu important pentru a acumula și mai multă experiență. 

Nu prea sunt atent la ce se spune în mass-media, nu urmăresc știrile despre mine, dar dacă vorbesc de bine despre mine, înseamnă că am câștigat acest lucru, deoarece am avut prestații bune și am câștigat turnee.

Nu o să vă spun dacă o faceți bine sau o faceți greșit. Dacă vorbiți mai mult sau mai puțin despre mine, adevărul e că eu nu știu. În altă ordine de idei, nu am pierdut în urmă cu câteva zile din cauza presei, stați liniștiți", a declarat Carlos Alcaraz, potrivit Punto de Break.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News