Ce spune Djokovic despre faptul că a ratat turneele din SUA

Novak Djokovic
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul doi mondial, a afirmat că nu are regrete în legătură cu faptul că nu a putut participa la turneele de la Indian Wells și Miami din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19, dar speră că i se va permite să intre în Statele Unite în partea a doua a acestui an, pentru a juca la US Open, informează Reuters.
În prezent, Statele Unite interzic intrarea în țară a cetățenilor străini nevaccinați, dar se așteaptă ca restricția să fie ridicată în luna mai de autoritățile americane.
Djokovic, în vârstă de 35 de ani, a solicitat fără succes un permis special din partea guvernului SUA pentru a putea juca luna aceasta la Indian Wells și Miami.
Ca urmare a absenței sale de la cele două competiții de categoria ATP Masters 1.000, sârbul a fost detronat din fotoliul de lider al clasamentului mondial de spaniolul Carlos Alcaraz, după ce acesta a cucerit trofeul la Indian Wells, duminică.
"Nu am regrete. Viața m-a învățat că regretele doar te țin pe loc și, practic, te fac să trăiești în trecut", a declarat Djokovic pentru postul american de televiziune CNN.
"Nu vreau să fac asta. De asemenea, nu vreau să trăiesc prea mult în viitor. Îmi doresc să fiu cât mai mult în momentul prezent, dar desigur să mă gândesc la viitor, să creez un viitor mai bun. Așa că îl felicit pe Alcaraz. El merită absolut să revină pe primul loc mondial", a adăugat sârbul.
Djokovic a spus că este păcat că nu i s-a permis să concureze în SUA, unde s-a bucurat de mult succes anterior, cucerind trei dintre cele 22 de titluri de Mare Șlem din palmaresul său la US Open.
"Dar, în același timp, este decizia conștientă pe care am luat-o și știam că există întotdeauna posibilitatea să nu merg acolo. Este starea actuală sau situația actuală, care sper că se va schimba pentru ultima parte a acestui an, pentru US Open. Acesta este cel mai important turneu pentru mine pe pământ american", a precizat "Nole".
Jucătorul sârb a subliniat că toată controversa legată de nevaccinarea sa nu i-a afectat entuziasmul pentru tenis: "De fapt, dimpotrivă, sunt la fel de entuziasmat ca întotdeauna, motivat ca întotdeauna pentru acest sport, familia mea, fundația mea, toate proiectele și tot ceea ce fac în afara terenului".
"Demnitatea și integritatea, și să rămân fidel mie însumi și convingerilor și drepturile mele sunt mai presus de orice", a conchis Novak Djokovic.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























