Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu spune că victoria Soranei Cîrstea în fața numărului 2 mondial WTA nu ar trebuie să surprindă atât de mult.
„Pentru mine nu e o surpriză această victorie, fiindcă Sorana mai are în palmares destule succese în fața unor adversare din Top 10. Acum cred că și-a spus cuvântul stilul ei agresiv și experiența bogată, plus faptul că nu are niciun fel de presiune asupra ei.
A spus-o de câteva ori, că pentru ea e numai o plăcere a juca tenis, iar asta contează foarte mult în anumite momente-cheie, la nivel mental. Avem acum dovada că se pot face rezultate frumoase și la 32-33 de ani.
Să nu uităm, evident, de staff-ul ei, de noul antrenor, Thomas Johansson, care a ajutat-o să ajungă la acest moment special. Cu oricine va evolua în semifinale, Alexandrova sau Kvitova, are șanse reale să joace cu trofeul pe masă. Merită însă suportul tuturor pentru acest parcurs, indiferent ce va face mai departe.
Sigur, ar fi un mare câștig dacă s-ar întoarce în echipa de Fed Cup a României. Dar, aici e o decizie care ține strict de ea și nu cred că trebuie să o judecăm. Doar să-i respectăm hotărârea și atât! Eu o susțin, indiferent cum va proceda referitor la Fed Cup”, a declarat Mihaela Buzărnescu, pentru ProSport.