Condiția pusă de ministrul britanic al Sportului rusului Daniil Medvedev pentru a concura la Wimbledon

Medvedev
Tenismanul rus Daniil Medvedev, campionul de la US Open, ar putea fi nevoit să ofere asigurări că nu îl sprijină pe președintele rus Vladimir Putin, pentru a concura în acest an la Wimbledon, a declarat marți ministrul britanic al sportului, Nigel Huddleston, citat de Reuters.
Huddleston a spus că nu s-ar simți confortabil cu un "sportiv rus care arborează steagul Rusiei" și câștigă turneul de Mare Șlem disputat pe iarbă de la Londra.
,,Multe țări au convenit că nu le vor permite reprezentanților Rusiei să concureze. Există, de asemenea, probleme de viză. Când vine vorba de indivizi, acest lucru este mai complex", a spus Huddleston în cadrul unei comisii restrânse din parlament, când a fost întrebat dacă Medvedev va participa la turneul de la Wimbledon.
,,Nu ar trebui autorizată prezența niciunei persoane care arborează steagul Rusiei", a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, mulți sportivi au cetățenie multiplă sau dublă și ar fi dispuși să concureze ca ,,entități nealiniate, care nu poartă steag", dar situația necesită măsuri suplimentare.
,,Avem nevoie de o potențială asigurare că nu sunt susținători ai lui Putin și luăm în considerare care sunt cerințele de care am putea avea nevoie pentru a încerca să obținem niște asigurări în acest sens", a adăugat el.
Huddleston a indicat că discută această problemă cu organizatorii turneului de la Wimbledon, All England Lawn Tennis Club (AELTC).
Medvedev a urcat pe primul loc în clasamentul ATP luna trecută, dar va pierde prima poziție în fața lui Novak Djokovic, după ce a fost eliminat luni în turul 3 la Indian Wells.
Sportivii ruși și belaruși pot juca în turneele din circuitele ATP și WTA, dar nu sub numele sau steagul țărilor lor.
După cum s-a anunțat, Rusia, câștigătoarea ultimei ediții a Cupei Davis, va fi înlocuită de Serbia la faza finală din 2022 a acestei competiții rezervate echipelor naționale masculine de tenis, programată în luna septembrie. De asemenea, în competiția feminină Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), Rusia, deținătoarea trofeului, va fi înlocuită de Australia.
Aceste decizii au fost urmarea excluderii sportivilor ruși din toate competițiile internaționale, după declanșarea războiului din Ucraina.
Turneul de la Wimbledon are loc între 27 iunie și 10 iulie
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























