Djokovic vrea să intre în istoria tenisului cu o nouă performanță în 2024

Novak Djokovic
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, speră să câștige toate cele patru turnee de Mare Șlem în 2024, precum și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, pentru a se apropia de recordul absolut de titluri din tenisul profesionist, deținut de americanul Jimmy Connors.
Într-un interviu acordat cotidianului spaniol Marca, Djokovic a dezvăluit care este principalul său obiectiv pentru 2024: "Probabil recordul pentru cel mai mare număr de titluri. Vreau să câștig cât mai multe turnee posibile și să-l depășesc pe Connors. Sunt tot timpul recorduri la orizont care pot fi doborâte".
Cu 98 de trofee în palmares, Djokovic se află la 11 lungimi de Jimmy Connors (109 titluri), al cărui record îl poate doborî dacă își păstrează forma actuală și în următoarele sezoane.
"Vreau, totodată, să am propriile mele realizări și propria mea istorie, este lucrul cel mai important. Pentru a câștiga titluri mari, trebuie să mențin nivelul de intensitate, dăruire și motivație", a adăugat el..
Întrebat dacă el crede în mod realist că va putea câștiga cele patru titluri de Grand Slam și aurul la Jocurile Olimpice în 2024, când va împlini 37 de ani, pentru a realiza astfel un Golden Slam, Djokovic a răspuns: "A fost realist de crezut că pot câștiga trei din cele patru turnee de Mare Șlem anul acesta? Acum cinci ani sau chiar acum un an sau doi, nu cred că oamenii au crezut că era posibil. Mă cunosc și știu că dacă mă simt bine fizic și psihic, sunt capabil să o fac. Nu vreau să sune ca o lipsă de respect față de rivalii mei. Știu că sunt mii de jucători care luptă pentru același obiectiv, dar știu cine sunt și cred în mine", a mai spus liderul clasamentului ATP.
La 36 de ani, Djokovic încheie un sezon 2023 excepțional, cu trei noi titluri de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros și US Open), la care se adaugă trofeul cucerit la Turneul Campionilor (al șaptelea din carieră, un record), precum și succesele de la turneele Masters 1.000 de la Cincinnati și Paris-Bercy.
"Nole" participă săptămâna aceasta cu echipa țării sale la faza finală a Cupei Davis, care are loc la Malaga (Spania), iar apoi va intra într-o binemeritată vacanță, înaintea unui sezon 2024 cu mari provocări.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























