Doi dintre favoriții Openului Australiei la tenis au debutat cu dreptul

Stefanos Tsitsipas
Rusul Daniil Medvedev și grecul Stefanos Tsitsipas, doi dintre favoriții Openului Australiei la tenis, au debutat cu dreptul la primul turneu de Mare Șlem al anului, dotat cu premii totale în valoare de 86,5 milioane de dolari australieni.
Medvedev, numărul 3 mondial, a beneficiat de abandonul adversarului său din primul tur, francezul Terence Atmane, la scorul de 5-7, 6-2, 6-4, 1-0, după două ore și jumătate de joc.
În vârstă de 22 de ani, Atmane a acuzat crampe puternice la un picior, care l-au împiedicat să mai continue partida, prima care pe Medvedev a disputat-o în 2024.
Tenismanul rus, dublu finalist la Australian Open (2021, 2022), îl va înfrutnta în turul următor pe finlandezul Emil Ruusuvuori (53 ATP).
Grecul Stefanos Tsisipas, ocupantul locului 7 în ierarhia mondială și care a disputat anul trecut finala la Melbourne, a trecut la rândul său, cu 5-7, 6-1, 6-3, de belgianul Zizou Bergs (129 ATP).
Tsitsipas trebuia să joace inițial inițial împotriva lui Matteo Berrettini, însă italianul a declarat forfait din cauza unei accidentări la piciorul drept.
Următorul adversar al jucătorului grec va fi învingătorul meciului dintre australienii Jordan Thompson și Aleksandar Krunic.
De remarcat faptul că au părăsit turneul din primul tur ''veteranii'' Andy Murray, Stan Wawrinka și Roberto Bautista, precum și canadianul Denis Shapovalov, fost număr zece mondial.
Rezultate - turul 1:
Alexei Popyrin (Australia) - Marc Polmans (Australia) 6-3, 7-6 (7/3), 6-2
Adrian Mannarino (Franța/N.20) - Stan Wawrinka (Elveția) 6-4, 3-6, 5-7, 6-3, 6-0
Ben Shelton (SUA/N.16) - Roberto Bautista (Spania) 6-2, 7-6 (7/2), 7-5
Hugo Gaston (Franța) - Roberto Carballes (Spania) 6-3, 6-2, 3-6, 6-4
Lorenzo Musetti (Italia/N.25) - Benjamin Bonzi (Franța) 7-6 (7/3), 7-6 (7/4), 4-6, 6-2
Luca Van Assche (Franța) - James Duckworth (Australia) 6-7 (2/7), 6-3, 3-6, 6-3, 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.7) - Zizou Bergs (Belgia) 5-7, 6-1, 6-1, 6-3
Flavio Cobolli (Italia) - Nicolas Jarry (Chile/N.18) 6-4, 3-6, 6-3, 2-6, 7-5
Sebastian Korda (SUA/N.29) - Vit Kopriva (Cehia) 6-1, 6-4, 2-6, 4-6, 6-2
Christopher Eubanks (SUA) - Taro Daniel (Japonia) 6-4, 6-2, 6-3
Jakub Mensik (Cehia) - Denis Shapovalov (Canada) 6-3, 7-5, 7-5
Alejandro Davidovich (Spania/N.23) - Constant Lestienne (Franța) 6-4, 6-4, 7-6 (7/5)
Emil Ruusuvuori (Finlanda) - Patrick Kypson (SUA) 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/4)
Daniil Medvedev (Rusia/N.3) - Terence Atmane (Franța) 5-7, 6-2, 6-4, 1-0 (abandon Atmane)
Tomas Etcheverry (Argentina/N.30) - Andy Murray (Marea Britanie) 6-4, 6-2, 6-2
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























