Tenis· 1 min citire

Emma Răducanu spune că a fost „încurcată” de sponsori după ce a început să aibă succes în tenis

Emma Răducanu

Emma Răducanu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 17 dec. 2024, 14:11

Emma Răducanu susține că rezultatele sale au fost afectate de activitățile din afara terenului, după triumful neașteptat de la US Open 2021.

Succesul de la New York i-a adus sportivei cu tată român contracte cu branduri precum British Airways, Vodafone, Evian, Porsche, Tiffany & Co și Dior, iar programul Emmei a devenit din ce în ce mai aglomerat.

„Evident, sunt foarte recunoscătoare și norocoasă că am avut parte de anumite experiențe și oportunități, dar nu am fost pregătită pentru asta.

În capul meu era ceva de genul: «Bine, mă trezesc, joc tenis. Mă duc la sală. Mă duc acasă și nu am nimic altceva de făcut».

După rezultatul de la US Open 2021, s-a vorbit foarte mult despre lucrurile din afara terenului. Iar eu dădeam mereu 100% pe teren.

Întotdeauna am muncit din greu, dar cred că nu am fost pregătită la fel de bine pentru celelalte lucruri care, inevitabil, îți iau din energie”, a declarat Răducanu, citată de The Sun.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News