Poloneza Iga Swiatek, liderul WTA, s-a calificat în finala turneului Mutua Madrid Open, trecând în semifinale de rusoaica Veronika Kudermetova, locul 13 WTA).
Swiatek s-a impus cu scorul de 6-1, 6-1, într-o oră și 19 minute.
În finală, poloneza o va întâlni pe belarusa Arina Sabalenka, locul 2 WTA și cap de serie 2. Ele au fost adversare și în urmă cu 12 zile, în finala turneului de la Stuttgart, când câștigătoare a fost Swiaatek, scor 6-3, 6-4.
Pentru a treia oară în ultimii 40 de ani liderul mondial și locul doi WTA se înfruntă de două ori pe zgură într-un sezon. S-a mai întâmplat în 1984 (Martina Navratilova și Chris Evert la Amelia Island și Roland Garros) și în 2013 (Serena Williams și Maaria Șarapova la Stuttgart și Roland Garros).
De asemenea, numărul 1 mondial va înfrunta pentru prima dată numărul 2 la un turneu WTA 1000, după 2014, când Serena Williams a învins-o pe Li Na la Miami Open.