Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Palermo (Italia), dotat cu premii totale de 232.244 de euro, după ce a învins-o pe olandeza Arantxa Rus, a cincea favorită, cu 6-2, 7-5.
Begu (33 ani, 142 WTA), campioana din 2022, s-a impus după aproape două ore de joc (1 h 54 min).
Irina Begu are acum 2-0 în meciurile directe, după ce a mai învins-o pe Rus (33 ani, 62 WTA) în 2013, în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-2.
Românca și-a asigurat un cec de 5.750 de euro și 54 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe câștigătoarea dintre rusoaica Erika Andreeva și americanca Ann Li.