Tenis· 2 min citire

Irina Begu și Mihaela Buzărnescu s-au calificat în finală la Eastbourne, la dublu

Begu-Buzarnescu

Begu-Buzarnescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 iun. 2018, 15:03

Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au un parcurs senzațional în turneul de dublu de la Eastbourne! Cele două românce au ajuns în finală, după ce au trecut de perechea Nadia Kicenok/Ekaterina Makarova (Ucraina/Rusia), scor 4-6, 6-0, 10-6.

Partida a durat o oră și 20 de minute. Begu și Buzărnescu au cedat o singură dată serviciul și au reușit trei break-uri.

"Suntem bucuroase pentru această victorie. Întotdeauna e greu să joci pe iarbă, mai ales cu o pereche atât de solidă. Sunt mulțumită de cum am jucat. E bine să ai câteva meciuri înainte de Wimbledon", a declarat Irina Begu, la finalul meciului.

"Cred că până la acest turneu am mai jucat împreună la dublu o singură dată, poate acum 10 ani sau cam așa ceva. Sunt foarte fericită că am reușit să jucăm din nou și poate vom mai juca în curând, de câteva ori. A fost foarte plăcut să joc cu ea", a spus Mihaela Buzărnescu.

În finala competiției pe iarbă din Marea Britanie, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu vor juca împotriva învingătoarelor din partida Gabriel Dabrowski/Yi-Fan Xu (Canada/China) – Su-Wei Hsieh/Arina Sabalenka (Taiwan/Belarus).

Irina Begu (locul 34 WTA la dublu) și Mihaela Buzărnescu (38 WTA la dublu) joacă pentru prima dată împreună. Cele două vor face pereche și la Wimbledon, turneul de Mare Șlem programat în perioada 2-15 iulie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News