Simona Halep și Darren Cahill și-ar putea relua colaborarea mai devreme de începutul următorului sezon.
Cel puțin asta reiese dintr-o discuție pe care fostul număr unu WTA a avut-o cu antrenorul australian în spațiul virtual.
"Nu putem lucra fără tine, Darren" - a fost mesajul postat de Simona Halep în dreptul unei fotografii de la antrenamente. Răspunsul australianului nu s-a lăsat așteptat: "Shenzhen?"
Astfel, Cahill ar putea reveni în staff-ul Simonei chiar mai devreme de 2020, la Turneul Campioanelor, găzduit în acest an de Shenzhen (China) în perioada 27 octombrie - 3 noiembrie.
Colaborarea cu Darren Cahill a fost cea mai fructoasă perioadă din cariera Simonei Halep, care a câștigat alături de australian primul turneu de grand slam (Roland Garros). Cei doi își vor relua legătura profesională cel mai târziu la începutul anului viitor.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News