La câteva zile după ce Andy Murray și-a anunțat retragerea, legendarul Roger Federer a vorbit și el despre momentul în care își va încheia cariera.
Omul care a strâns 20 de titluri de grand slam a fost provocat într-un interviu acordat postului CNN. Federer nu a stabilit încă momentul retragerii, dar știe exact cum se va întâmpla asta.
"M-am gândit care ar fi locul potrivit, dar nu cred că este așa. Cred că va fi o zi, depinde de corp, de familie, de psihic. Poate mă voi trezi într-o dimineață și voi spune că asta este, sau voi spune că mai pot duce câteva turnee. Poate unul dintre acele turnee va fi prea îndepărtat și nu voi mai ajunge la el. Îmi place Wimbledon și poate acela va fi locul, dar nu poți știi" - a explicat jucătorul care și-a început cariera de profesionist în urmă cu două decenii.
https://twitter.com/cnnsport/status/1084127867212951553
Federer își dorește un singur lucru legat de retragere.
"Sper să o fac în condițiile mele, să nu fie vorba de o accidentare. Am avut această amenințare în trecut, când am fost accidentat la genunchi, dar am reușit să revin. Nu m-am gândit la un final de vis, nu vreau să o fac după ce câștig un titlu anume, să vin și să zic..apropo, mă și retrag. Dacă voiam asta puteam să o fac după finalele epice de la Australian Open. Cred că trebuie să fie o zi fericită, o sărbătoare, nu una tristă, ca o înmormântare" - a explicat cu lacrimi în ochi maestrul elvețian.
Roger Federer va participa la Australian Open din postura de campion en-titre. Elvețianul are șase titluri cucerite la Melbourne, în 2004, 2006, 2007, 2010, 2017 și 2018.