Marius Copil și Horia Tecău au anunțat că vor face pereche în proba de dublu a turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale în valoare de 1,4 milioane de dolari. Copil și Tecău au mai jucat împreună doar în Cupa Davis.
https://www.instagram.com/p/Br96-4KACu7/
În acest an, Horia Tecău (33 de ani) a jucat alături de olandezul Jean-Julien Rojer (37 de ani), reușind să câștige două turnee - Dubai și Winston Salem.
Marius Copil (28 de ani) a jucat puține meciuri la dublu în carieră și ocupă locul 1012 ATP. La simplu, arădeanul a avut un an excepțional: a jucat pentru prima dată în finala unui turneu ATP 500, împotriva marelui campion elvețian Roger Federer, și a atins cea mai bună clasare din carieră – locul 57 ATP.
https://www.instagram.com/p/Br-J-PjHN4Y/
Horia Tecău și Marius Copil vor juca în runda inaugurală de la Doha contra perechii Nikola Mektici/Alexander Peya (Croația/Austria), favoriți 3.