Simona Halep s-a impus clar în primul tur de la Roland Garros, în fața Sarei Sorribes Tormo, scor 6-4, 6-0. Marele campion Mats Wilander este convins că românca este printre cele mai bune jucătoare de la French Open.
Analistul Eurosport știe ce a făcut diferența în favoarea Simonei în partida contra jucătoarei din Spania.
„Cred că asta se întâmplă din cauza temperaturii joase, știa că trebuie să muncească mult. E un test bun și va fi foarte greu de bătut. A fost agresorul.
Cei mai buni jucători vor găsi modalitățile să închidă punctul. Dacă nu vii la fileu, sunt șanse mai mici să închizi punctul. Trebuie să alergi”, a spus Wilander, la Eurosport.
În turul doi, Halep o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Irina Begu (locul 72 WTA) și elvețianca Jil Teichmann (locul 54 WTA).
Simona Halep pornește ca favorită la Roland Garros 2020, după ce numărul 1 mondial, Ashleigh Barty, a decis să se retragă de la French Open.