Mesaj de susținere pentru Simona Halep de la o adversară

Simona Halep
Interviul dat de Simona Halep în care sportiva româncă și-a strigat frustrarea pentru că organismele anti-doping i-au amânat procesul de mai multe ori, face înconjurul lumii și a fost de interes pentru toată lumea tenisului. Daria Saville, care a ocupat locul 20 în lume la un moment dat, a trimis un measj de susținere pentru Simona Halep.
„Sentimentul de necunoscut este terifiant, nu-mi pot imagina cât de stresant este pentru Simona! Sper cu adevărat că Simo nu trebuie să aștepte prea mult și să poată fi judecată pentru a putea merge mai departe”, a fost mesajul de susținere pentru Simona Halep, pe care Daria Saville l-a transmis în mediul online.
„ITF a spus că nu este în măsură să comenteze criticile lui Halep!De asemenea, ITIA (n.r. - Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a fost contactată pentru comentarii”, punctează cei de la The Guardian, care citează diverse pasaje din interviul acordat de Simona Halep pentru Tennis Majors.
„Am trimis dovezile mele la ITF, însă au fost respinse. Le-am comunicat în decembrie. După această respingere, singura modalitate de a-mi apăra drepturile a fost să cer să fiu audiată de o instanță independentă pentru a-mi prezenta dovezile”, a afirmat Simona, în interviul-eveniment acordat site-ului al cărui co-fondator e chiar Patrick Mouratoglou.
„Mizam foarte mult pe această audiere, deoarece respingerea de către ITF a dovezilor mele în decembrie a avut consecințe pentru calendarul meu. O audiere a fost programată pentru prima dată pentru 28 februarie, după care mă gândeam că voi avea posibilitatea să joc la Indian Wells.
ITF a cerut ca această audiere să fie amânată pentru a avea timp pentru teste suplimentare. Am avut mari speranțe, dar a trebuit să aștept până la 24 martie. Însă ITF a cerut apoi anularea audierii din 24 martie.
Nu am acceptat această decizie, deoarece regulamentul prevede că orice sportiv suspendat temporar are dreptul la o audiere rapidă. Începea să dureze foarte mult timp. Așa că am cerut ITF să-mi ridice suspendarea provizorie, însă de asemenea a refuzat”, a mai spus jucătoarea din România.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























