Tenis· 2 min citire

Mihaela Buzărnescu, în sferturile turneului de la Praga

Buzarnescu

Buzarnescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 2 mai 2018, 14:39

Mihaela Buzărnescu (locul 37 WTA) a câștigat meciul împotriva germancei Antonia Lottner (158 WTA), scor 6-0, 7-6 (7), și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului pe zgură de la Praga, dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.

Partida a durat o oră și 29 de minute. Românca a făcut un prim set perfect, cedând doar 12 dintre cele 40 de puncte jucate. În actul secund, germanca a început cu break și a dominat, pe fondul unui serviciu slab al adversarei, care a comis 6 duble greșeli. Lottner a servit pentru câștigarea setului la 5-4, dar Buzărnescu a speculat singura oportunitate avută și s-a ajuns în tie-break. Mihaela a închis meciul cu serviciul la 8-7.

Este doar pentru a doua oară în acest an când Mihaela Buzărnescu ajunge în sferturile de finală ale unui turneu WTA. Sportiva din București, care va împlini 30 de ani în data de 4 mai, se află la cea mai bună clasare din carieră, locul 37, în principal grație finalei de la Hobart (Australia).

În runda următoare a competiției de la Praga, Buzărnescu va juca împotriva învingătoarei din partida Krystina Pliskova (Cehia, locul 74 WTA) - Qiang Wang (China, 65 WTA).

Pentru parcursul de până acum, jucătoarea din România și-a asigurat 60 de puncte WTA și un cec în valoare de 5.900 de dolari.

Petra Kvitova, ocupanta poziției a zecea în clasamentul mondial, este cea mai importantă jucătoare prezentă în cadrul turneului din capitala Cehiei, de categorie International (280 de puncte pentru campioană).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News