Tenis· 2 min citire

Mihaela Buzărnescu participă la WTA Elite Trophy în China

Buzarnescu

Buzarnescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 oct. 2018, 13:28

Mihaela Buzărnescu va participa la competiția WTA Elite Trophy de la Zhuhai, China, în proba de dublu. Totodată, românca este prima rezervă în turneul de simplu.

La WTA Elite Trophy (30 octombrie – 4 noiembrie) vor participa cele mai bune 12 jucătoare care nu au prins Turneul Campioanelor de la Singapore. Competiția este dotată cu premii totale în valoare de 2,2 milioane de dolari.

Mihaela Buzărnescu (30 de ani) va juca la dublu alături de poloneza Alicja Rosolska. Cele două sunt principalele favorite la câștigarea trofeului.

Buzărnescu ocupă locul 24 WTA, atât la simplu, cât și la dublu. În acest an, Mihaela a câștigat un turneu la dublu (Strasbourg, alături de Raluca Olaru) și unul la simplu (San Jose). Se mai adaugă două finale la simplu și trei la dublu.

https://www.instagram.com/p/BpghRyFArjk/?hl=ro&taken-by=miki.buzarnescu

Iată meciurile pe care le va juca românca în competiția de dublu de la Zhuhai, în faza grupelor:

31 octombrie: [1] M. Buzărnescu (ROU) / A. Rosolska (POL) vs. [4] S. Aoyama (JPN) / L. Marozava (BLR)

1 noiembrie: [1] M. Buzărnescu (ROU) / A. Rosolska (POL) vs. [6] [WC] Q. Tang (CHN) / F. Xun (CHN)

Câștigătoarea grupei se va califica în finală. Din cealaltă grupă fac parte perechile: [2] M. Kato (JPN) / M. Ninomiya (JPN), [3] L. Kichenok (UKR) / N. Kichenok (UKR) și [5] X. Jiang (CHN) / Z. Yang (CHN).

https://twitter.com/WTAEliteTrophy/status/1056824831658749952

Mihaela Buzărnescu va debuta și în turneul de simplu în cazul în care una dintre jucătoarele calificate se va accidenta. 

Componența celor patru grupe la simplu este următoarea:

Grupa Azalee: Daria Kasatkina (Rusia), Madison Keys (SUA), Qiang Wang (China).

Grupa Camelie: Anastasija Sevastova (Letonia), Garbine Muguruza (Spania), Shuai Zhang (China).

Grupa Orhidee: Arina Sabalenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Ashleigh Barty (Australia).

Grupa Trandafir: Elise Mertens (Belgia), Julia Goerges (Germania), Anett Kontaveit (Estonia).

Câștigătoarele celor patru grupe se califică în semifinale.

https://twitter.com/WTAEliteTrophy/status/1056871001504407553

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News