Mihaela Buzărnescu s-a retras de la turneul din Thailanda! "Am nevoie de o pauză"

buzarnescu
Mihaela Buzărnescu (locul 26 WTA) a revenit astăzi în țară după participarea la Openul Australiei. Românca a anunțat că nu va merge la turneul de la Hua Tin (Thailanda), întrucât are nevoie de o pauză înaintea unui program încărcat, cu multe competiții la rând.
Buzărnescu (30 de ani) are un început de an modest, fără victorie în cele trei partide jucate. La Melbourne, Miki a fost eliminată în primul tur de către americanca Venus Williams, după un meci de mare luptă (63-7, 7-63, 6-2).
https://www.youtube.com/watch?v=pgXtCX5ws0s
"A fost un început pozitiv, pentru că m-am simțit foarte bine fizic și asta a contat foarte mult. Nu am avut așteptări, dar am avut un crescendo de la meci la meci, iar în ultimul am fost foarte aproape să câștig. Lucrul bun este că nivelul la care eram înainte de accidentare a revenit, iar asta e bine. Nu am mai simțit nicio durere și m-am bucurat că la Australian Open am reușit să mă mișc pe teren la fel ca înaintea accidentării. Iar asta e foarte important.
Întotdeauna ne dorim mai mult de la noi. Eu vreau să câștig mai multe meciuri, dar trebuie să acceptăm că avem și adversari în față care prind zile bune. Până acum, eu am jucat cu fete care au ajuns până în turul trei, semifinale sau finale. Mă bucur că Simona a reușit să o învingă pe Venus", a spus Buzărnescu pe aeroport.
Mihaela a anunțat care este programul ei în perioada următoare și implicit retragerea din turneul de la Hua Tin, Thailanda (28 ianuarie - 3 februarie).

"M-am retras din Thailanda pentru că, după FedCup, voi juca 6-7 turnee consecutive și am nevoie de o pauză. Și am decis să îmi iau acum o pauză. Vreau doar să fiu sănătoasă și să fiu în formă. După FedCup, voi merge la Doha, Dubai, Acapulco, apoi Indian Wells, Miami și probabil Charleston, apoi din nou probabil FedCup. La FedCup toți așteptăm rezultate bune, dar două dintre jucătoarele din Cehia sunt în semifinale la Melbourne. O să fie o partidă grea din toate punctele de vedere, dar avem speranțe", a mai declarat Buzărnescu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























