Andy Murray a declarat că speră să participe la a cincea și probabil ultima sa ediție a Jocurilor Olimpice, anul viitor, la Paris, după ce dublul medaliat cu aur s-a retras de la JO Tokyo la simplu din cauza unei accidentări, informează Reuters.
Scoțianul în vârstă de 36 de ani a cucerit prima sa medalie de aur la JO de la Londra în 2012 și a mai câștigat încă una la Rio 2016, dar a renunțat la competiția de simplu de la Tokyo, în urmă cu doi ani, din cauza unei întinderi la coapsă. Murray a concurat totuși la dublu, alături de Joe Salisbury, iar cei doi au ajuns în sferturile de finală.
"Mi-ar plăcea să joc la încă o ediție a Jocurilor Olimpice. Am avut experiențe emoționante de-a lungul carierei mele la Jocurile Olimpice. Am fost încântat de fiecare dintre ele. Mi-ar plăcea să am oportunitatea de a juca anul viitor la Paris. Ar fi a cincea mea Olimpiadă și, cel mai probabil, ultima", a declarat Murray.
Murray, triplu campion de Grand Slam și fost număr unu mondial, a luptat pentru a urca în clasamentul mondial după ce a suferit o operație la șold în 2019 și se află în prezent pe locul 41 ATP.
Săptămâna trecută, el a ajutat echipa Marii Britanii să ajungă în sferturile de finală ale Cupei Davis, fază în care va întâlni Serbia în noiembrie.