Tenis· 2 min citire

Nadal s-a oprit în optimi la turneul de la Madrid: „ A fost o seară emoționantă”

Rafael Nadal

Rafael Nadal

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 1 mai 2024, 10:55

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a oprit în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.877.020 de euro, fiind învins în două seturi, 7-5, 6-4, de cehul Jiri Lehecka, într-o partidă disputată marți seara.

Nadal, care va împlini 38 de ani la începutul lunii viitoare, s-a înclinat după două ore și două minute de joc în fața tânărului său adversar (22 de ani), aflat pe locul 31 mondial.

Campionul iberic a disputat cu această ocazie ultimul său meci la turneul din capitala Spaniei, la finalul căruia a fost ovaționat de publicul prezent în tribune.

"A fost o seară emoționantă. Am putut să-mi iau rămas bun aici, pe teren și în plus cu un nivel de joc destul de decent. Este o amintire de neuitat, de neșters. Nu știu dacă a fost ultima oară când am jucat în Spania, e foarte probabil, nu mi-am pus întrebarea. Dar dacă a fost ultima oară când am jucat în țara mea, este o amintire grozavă. S-a încheiat aici, la Madrid, dar drumul meu cu racheta în mână nu s-a terminat. Poate că acum nu este momentul să eliberez toate emoțiile pe care le țin în interiorul meu. Nu vreau să renunț încă la toată această adrenalină", a declarat Nadal după meci.

Spaniolul a subliniat totodată că "speră" să poată participa în continuare la turneul de la Roma (8-19 mai), având în vizor marile sale obiective din acest sezon: turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, pe care l-a câștigat de 14 ori, și Jocurile Olimpice de la Paris.

Rezultate înregistrate marți în optimile de finală de la Madrid:

Jannik Sinner (Italia/N.1) - Karen Hacianov (Rusia/N.16) 5-7, 6-3, 6-3
Felix Auger-Aliassime (Canada) - Casper Ruud (Norvegia/N.5) 6-4, 7-5
Daniil Medvedev (Rusia/N.3) - Alexander Bublik (Kazahstan/N.17) 7-6 (7/3), 6-4
Taylor Fritz (SUA/N.12) - Hubert Hurkacz (Polonia/N.8) 7-6 (7/2), 6-4
Francisco Cerundolo (Argentina/N.21) - Alexander Zverev (Germania/N.4) 6-3, 6-4
Andrei Rublev (Rusia/N.7) - Tallon Griekspoor (Olanda/N.24) 6-2, 6-4
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) - Jan-Lennard Struff (Germania/N.23) 6-3, 6-7 (5/7), 7-6 (7/4)
Jiri Lehecka (Cehia/N.30) - Rafael Nadal (Spania) 7-5, 6-4

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News