Tenis· 3 min citire

Naomi Osaka, fost lider mondial, n-a reușit să treacă de primul tur la Openul Australiei

2022 BNP Paribas Open - Day 6

2022 BNP Paribas Open - Day 6

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 ian. 2024, 15:12

Jucătoarea niponă de tenis Naomi Osaka, fost lider mondial și revenită în competiție după ce a născut primul său copil, a fost eliminată din runda inaugurală a Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, după ce a fost învinsă cu 6-4, 7-6 (7/2) de Caroline Garcia, nr. 19 mondial, luni seara, la Melbourne, informează AFP.

Osaka (26 ani), cvadruplă laureată de Mare Șlem între 2018 și 2021, a revenit în circuitul feminin la începutul acestui an la Brisbane (Australia), la șase luni de la nașterea fiicei sale, Shai.

Openul Australiei era al doilea său turneu de la revenire.

Naomi Osaka nu mai jucase din septembrie 2022, iar în ultimii ani s-a confruntat de probleme de sănătate mintală.

În turul secund al competiției australiene, franțuzoaica Garcia o va întâlni pe poloneza Magdalena Frech (69 WTA), care a trecut la rândul său de australianca Daria Saville, cu 6-7 (5/7), 6-3, 7-5.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur la Melbourne, la simplu feminin:
McCartney Kessler (SUA) - Fiona Ferro (Franța) 3-6, 6-3, 6-2
Linda Noskova (Cehia) - Marie Bouzkova (Cehia/N.31) 6-1, 7-5
Elina Svitolina (Ucraina/N.19) - Taylah Preston (Australia) 6-2, 6-2
Viktoria Tomova (Bulgaria) - Kayla Day (SUA) 6-4, 6-2
Katerina Siniakova (Cehia) - Jaqueline Cristian (România) 6-2, 7-5
Viktorija Golubic (Elveția) - Veronika Kudermetova (Rusia/N.15) 7-6 (7/4), 1-6, 6-1
Varvara Gracheva (Franța) - Yanina Wickmayer (Belgia) 6-3, 6-4
Daiana Iastremska (Ucraina) - Marketa Vondrousova (Cehia/N.7) 6-1, 6-2
Tatjana Maria (Germania) - Maria Camila Osorio (Columbia) 7-5, 6-7 (4/7), 6-4
Jasmine Paolini (Italia/N.26) - Diana Șnaider (Rusia) 6-3, 6-4
Arantxa Rus (Olanda) - Anhelina Kalinina (Ucraina/N.24) 6-1, 6-0
Ana Kalinskaia (Rusia) - Katie Volynets (SUA) 6-3, 3-6, 6-2
Marta Kostiuk (Ucraina) - Claire Liu (SUA) 6-3, 4-6, 6-1
Elise Mertens (Belgia/N.25) - Mayar Sherif (Egipt) 6-2, 2-0 (abandon Sherif)
Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.10) - Linda Fruhvirtova (Cehia) 6-2, 3-6, 6-2
Caroline Garcia (Franța/N.16) - Naomi Osaka (Japonia) 6-4, 7-6 (7/2)
Magdalena Frech (Polonia) - Daria Saville (Australia) 6-7 (5/7), 6-3, 7-5
Anastasia Zaharova (Rusia) - Iulia Putințeva (Kazahstan) 2-6, 6-0, 6-3
Kaja Juvan (Slovenia) - Anastasia Potapova (Rusia/N.23) 6-1, 6-4
Cori Gauff (SUA/N.4) - Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) 6-3, 6-0
Ons Jabeur (Tunisia/N.6) - Iulia Starodubțeva (Ucraina) 6-3, 6-1
Mirra Andreeva (Rusia) - Bernarda Pera (SUA) 7-5, 6-2
Laura Siegemund (Germania) - Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.17) 6-2, 3-6, 7-6 (11/9)
Storm Hunter (Australia) - Sara Errani (Italia) 6-4, 6-3
Nadia Podoroska (Argentina) - Tamara Zidansek (Slovenia) 6-1, 6-0
Paula Badosa (Spania) - Taylor Townsend (SUA) 6-1, 6-3
Anastasia Pavliucenkova (Rusia) - Donna Vekic (Croația/N.21) 6-4, 6-4
Rebeka Masarova (Spania) - Aleksandra Sasnovich (Belarus) 6-3, 6-4

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News