Jucătoarea niponă de tenis Naomi Osaka, fost lider mondial și cvadruplă laureată de Mare Șlem, s-a calificat cu dificultate în turul secund al turneului de la Roland Garros 2024, după ce a învins-o în runda inaugurală, duminică, cu 6-1, 4-6, 7-5, pe italianca Lucia Bronzetti (48 WTA), informează AFP.
Japoneza în vârstă de 26 de ani, care a avut nevoie de peste două ore pentru a trece de adversara sa, pe care a condus cu 4-0 în setul trei înainte ca Bronzetti să egaleze, ar putea să o întâlnească în runda următoare pe poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, dacă aceasta va trece de franșuzoaica Leolia Jeajean, provenită din calificări.
Osaka nu a participat la ediția din 2023 a turneului parizian de Mare Șlem, fiind însărcinată. Cel mai bun rezultat pe zgura de la Paris a fost turul 3, în 2016, 2018 și 2019.
Alte rezultate din prima zi:
Simplu feminin (turul 1)
Marie Bouzkova (Cehia) - Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) 6-2, 6-4
Donna Vekic (Croația) - Lesia Țurenko (Ucraina) 6-5 (abandon)
Wang Yafan (China) - Maria Timofeeva (Rusia) 6-3, 6-3
Daiana Iastremska (Ucraina/N.30) - Ajla Tomljanovic (Australia) 3-6, 6-3, 6-3.