Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul doi mondial, s-a calificat în semifinale la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce s-a impus în trei seturi, 6-1, 6-4, 6-4, în fața americanului Taylor Fritz (nr.9), marți la New York.
Djokovic (36 ani), care va reveni în fotoliul de lider al clasamentului ATP începând de luni, a acces pentru 47-a oară în cariera sa în penultimul act al unei competiții de Mare Șlem, stabilind astfel un nou record în circuitul masculin. "Nole" l-a depășit cu această ocazie pe elvețianul Roger Federer, care a atins de 46 de ori semifinalele la turneele majore.
Sârbul speră să cucerească anul aceasta la Flushing Meadows al 24-lea său titlu de Mare Șlem și să egaleze astfel recordul australiencei Margaret Court.
Următorul adversar al lui Novak Djokovic va fi un alt american, Ben Shelton (numărul 47 ATP), care a reușit să-l elimine în patru seturi, 6-2, 3-6, 7-6 (9/7), 6-2, pe compatriotul său Frances Tiafoe, ocupantul locului 10 în ierarhia mondială.
La 20 de ani, Ben Shelton dispută primul său sezon complet în circuitul ATP și a efectuat prima sa deplasare în afara Statelor Unite în luna ianuarie, când a atins sferturile de finală la Australian Open.
El este cel mai tânăr jucător american care atinge ultimul careu la Flushing Meadows după Michael Chang, care a fost învins în această fază de suedezul Stefan Edberg la ediția din 1992.
Miercuri, la US Open se dispută ultimele două meciuri din sferturile de finală la simplu masculin: Daniil Medvedev (Rusia/N.3) - Andrei Rublev (Rusia/N.8) și Carlos Alcaraz (Spania/N.1) - Alexander Zverev (Germania/N.12).