Tenismanul sârb Novak Djokovic a devenit, luni, la 36 de ani și 322 de zile, cel mai vârstnic lider al clasamentului mondial al jucătorilor profesioniști (ATP) de la înființarea acestuia, în august 1973, când Ilie Năstase era primul număr unu.
Djokovic, care va participa săptămâna aceasta la turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo a doborât recordul de longevitate care aparținea elvețianului Roger Federer, cu 36 de ani și 320 de zile, precizează AFP.
Înaintea lui Federer, recordul a fost deținut de spaniolul Rafael Nadal (33 ani și 244 de zile) și de americanul Andre Agassi (33 ani și 131 de zile).
Italianul Jannik Sinner se menține pe locul secund, la 1.0156 puncte de Djokovic și cu un avans de doar 65 de puncte față de spaniolul Carlos Alcaraz, care completează podiumul.
Hubert Hurkacz, care a obținut duminică primul său titlu pe zgură, la Estoril, a urcat pe locul 8.
Americanul Ben Shelton, campion la Houston, se află pe locul 14, cel mai bun din carieră, după ce a urcat două poziții în urma trofeului câștigat la Houston.
Italianul Matteo Berrettini, care a cucerit titlul la Marrakech, revine în top 100, pe 84, după un salt de 51 de poziții.
Filip Cristian Jianu, care a reușit un salt de 11 locuri a devenit cel mai bine clasat român la simplu, pe locul 282. Nicholas David Ionel a coborât 21 de locuri față de săptămâna trecută și se află acum pe 288.
La dublu, Victor Cornea a urcat două trepte și se află pe 65.