Tenis· 2 min citire

OFICIAL | Cum va arăta calendarul WTA pentru începutul anului 2021! Două turnee nu se vor mai disputa

halep1

halep1

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 dec. 2020, 17:24

Din cauza pandemiei cu coronavirus, întreg sportul de performanță de la nivel mondial a fost nevoit să sufere modificări ale programului de desfășurare!

Prima competiție care va avea loc în anul 2021, în ceea ce privește tenisul feminin profesionist, va fi cea de la Abu Dhabi, și se va desfășura în intervalul 5-13 ianuarie.

Referitor la principalul turneu al începutului de an, cel de la Australian Open, jucătoarele vor disputa meciurile de calificare în Dubai, în perioada 10-13 ianuarie, urmând ca mai apoi să meargă la Melbourne, acolo unde vor sta în carantină timp de două săptămâni.

tenis2

Australian Open va da startul pe 8 februarie 2021, cu trei săptămâni mai târziu față de cum era planificat de obicei.

O altă schimbare în ceea ce privește structura de desfășurare a turneelor WTA, este cea a eliminării din calendar a competițiilor de la Shenzhen și Auckland, din cauza pandemiei cu COVID-19. Cele două nu se vor mai desfășura în anul 2021, urmând să reintre în planurile forului mondial începând cu anul 2022.

"Suntem bucuroși să anunțăm prima serie de turnee din săptămânile de deschidere a sezonului 2021 WTA, toate acestea urmând să aibă loc într-un mediu care pune sănătatea și siguranța pe primul loc. Privim mai departe în 2021 pentru a asigura un calendar sigur și solid!", a declarat Steve Simon, conducătorul circuitului WTA.

Citește și Una dintre rivalele Simonei Halep ia în calcul retragerea din tenis: “Mă mai văd jucând încă un sezon!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News