Tenis· 2 min citire

VIDEO | Prima reacție a Simonei Halep după ce a câștigat Roland Garros

Halep RG 2018

Halep RG 2018

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 iun. 2018, 18:31

Simona Halep a revenit spectaculos în finala de la Roland Garros și a câștigat primul ei Grand Slam, iar românca a ținut să o laude pe Sloane Stephens, care s-a ținut tare până în setul decisiv.

"Vă mulțumesc pentru tot sprijinul. În ultimul game simțeam că nu mai pot respira. E uluitor ce se întâmplă, am visat la asta de când m-am apucat de tenis.

Stephens e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. Am zis că trebuie să mă relaxez și am reușit să revin, găsind forța mentală să fac asta", a spus Halep, la finalul meciului.

"Este un moment incredibil. Am visat la el de când am început să joc tenis, de când am decis să fac carieră, când aveam 14 ani. De atunci visez. Câștigasem deja Roland Garros-ul la juniori și mi-am promis că o voi face din nou la seniori. Este Grand Slam-ul preferat, dacă era să câștig unul, acesta era. Este ireal. Mă gândesc la toți antrenorii, la toți cei cu care am muncit de 20 de ani, la familie, la prieteni. Fără ei nu aș fi putut reveni după ce am pierdut trei finale. Acum, vreau să uit totul și să profit de moment", a afirmat Halep, la conferința de presă.

La zece ani după ce a câștigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obținut și la senioare, devenind a 49-a jucătoare din lume care ia un Grand Slam, în Era Open.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News